1. Preaiubiților, întrucât avem aceste promisiuni, să ne curățim de orice pângărește trupul și duhul, desăvârșind sfințenia în frică de Dumnezeu.
2. Deschideți-vă inima față de noi! N-am făcut rău nimănui, n-am corupt pe nimeni, n-am exploatat pe nimeni.
3. Nu spun aceasta ca să vă condamn, căci am spus mai înainte că sunteți în inimile noastre, fie că murim împreună, fie că trăim împreună.
4. Am mare încredere în voi; sunt atât de mândru de voi, sunt încurajat și foarte bucuros în fiecare dintre necazurile noastre.
5. Când am venit în Macedonia, trupurile noastre n-au avut odihnă, ci am fost necăjiți în toate felurile: lupte din afară, temeri dinăuntru.
6. Însă Dumnezeu, Care-i încurajează pe cei deznădăjduiți, ne-a încurajat prin venirea lui Titus,
7. și nu doar prin venirea sa, ci și prin încurajarea pe care ne-a adus-o vorbindu-ne despre voi, când ne-a spus despre dorința voastră puternică, despre durerea voastră adâncă și despre devotamentul vostru pentru mine. Astfel, m-am bucurat și mai mult.
8. Chiar dacă scrisoarea mea v-a întristat, nu regret. Și chiar dacă am regretat, căci văd că scrisoarea mea v-a întristat, măcar că numai pentru puțin timp,
9. totuși acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a dus la pocăință, pentru că ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca nimeni să nu sufere nici o pierdere din cauza noastră.
10. Căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează pocăința care duce la mântuire și în ea nu este regret, dar întristarea lumii produce moarte.
11. Vedeți ce devotament a produs în voi această întristare după voia lui Dumnezeu, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorință, ce râvnă, ce dorință de dreptate! În toate v-ați arătat fără vină în această problemă.
12. Astfel, deși v-am scris, n-am făcut-o din cauza celui ce a făcut răul sau din cauza celui ce a suferit răul, ci pentru a vă arăta cât de profund este devotamentul nostru față de voi, înaintea lui Dumnezeu.