Vechiul Testament

Noul Testament

2 Corinteni 3:10-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. Fiindcă ceea ce a fost slăvit, nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.

11. Într-adevăr, dacă ceea ce era trecător a fost cu slavă, cu mult mai mult este cu slavă ceea ce rămâne.

12. Deci, întrucât avem o astfel de nădejde, lucrăm cu mare îndrăzneală,

13. nu ca Moise, care și-a pus un văl peste față pentru ca fiii lui Israel să nu se uite la sfârșitul a ceea ce era trecător.

14. Însă mințile lor erau împietrite. Până în ziua de astăzi, același văl rămâne neridicat când ei citesc din Vechiul Legământ, pentru că doar în Cristos acest văl este dat la o parte.

15. Până astăzi, oricând este citit Moise, pe mințile lor este un văl,

16. dar atunci când cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte.

17. Domnul este Duhul, iar acolo unde este Duhul Domnului este libertate.

18. Noi toți, cu fețe neacoperite, reflectăm slava Domnului, ca într-o oglindă, și suntem transformați în asemănarea Sa din slavă în slavă; aceasta vine de la Domnul, Care este Duhul.

Citiți capitolul complet 2 Corinteni 3