Vechiul Testament

Noul Testament

2 Corinteni 11:8-26 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. Am împovărat alte biserici, primind plată de la ele, ca să vă slujesc vouă,

9. iar când am fost la voi și eram în nevoi, n-am pus povară asupra nimănui, pentru că nevoile mele au fost împlinite de către frații care au venit din Macedonia. M-am abținut și mă voi abține de la a fi o povară pentru voi.

10. Așa cum adevărul lui Cristos este în mine, nimeni nu va opri această laudă a mea în regiunile Ahaiei.

11. De ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu știe că vă iubesc.

12. Voi continua să fac ceea ce fac, ca să distrug orice prilej al celor care vor să fie recunoscuți ca egali ai noștri în lucrurile cu care se laudă,

13. pentru că astfel de oameni sunt apostoli falși, lucrători care înșală, deghizându-se în apostoli ai lui Cristos.

14. Nu este de mirare, pentru că însuși Satan se deghizează în înger de lumină.

15. Nu este mare lucru deci dacă slujitorii săi se deghizează în slujitori ai dreptății; sfârșitul lor va fi după faptele lor.

16. Vă spun din nou: nimeni să nu creadă că sunt nebun, dar, dacă o faceți, atunci acceptați-mă ca și cum aș fi nebun, ca să mă laud și eu puțin!

17. În această încredere lăudăroasă, ceea ce spun nu este ceea ce Domnul ar vrea să spun, ci este ca o nebunie.

18. Întrucât mulți se laudă potrivit firii, mă voi lăuda și eu.

19. Căci voi sunteți înțelepți și-i răbdați cu bucurie pe nebuni!

20. Voi îngăduiți dacă cineva vă înrobește, dacă cineva vă exploatează, dacă cineva vă abuzează, dacă cineva vă privește de sus, dacă cineva vă lovește peste față.

21. O spun spre rușinea mea, pentru că noi am fost prea slabi pentru aceasta. Dar cu orice altceva ar îndrăzni cineva să se laude – vorbesc ca un nebun – îndrăznesc și eu să mă laud!

22. Sunt ei evrei? Și eu sunt! Sunt ei israeliți? Și eu sunt! Sunt ei urmași ai lui Avraam? Și eu sunt!

23. Sunt ei slujitori ai lui Cristos? – vorbesc ca un ieșit din minți. Eu sunt și mai mult! Am trudit mult mai mult, am fost în închisoare mult mai mult, am fost biciuit mult mai sever, deseori în pericol de moarte;

24. de cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una,

25. de trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost împroșcat cu pietre, de trei ori am naufragiat, am fost o zi și o noapte în largul mării,

26. adesea în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din cauza tâlharilor, în pericole din cauza celor din neamul meu, în pericole din cauza neamurilor, în pericole în cetate, în pericole în pustie, în pericole pe mare, în pericole datorită fraților falși,

Citiți capitolul complet 2 Corinteni 11