Vechiul Testament

Noul Testament

1 Timotei 4:8-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. Căci disciplinarea trupului este de puțin folos, dar evlavia este de folos în toate, fiindcă ea are promisiunea vieții de acum și a celei care va să vină.

9. Acest cuvânt este vrednic de încredere și pe deplin vrednic să fie primit.

10. Căci pentru aceasta trudim și ne luptăm, fiindcă ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioși.

11. Poruncește și învață aceste lucruri!

12. Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea, ci fii un exemplu pentru credincioși în vorbire, în comportament, în dragoste, în credință, în curăție.

13. Până când voi veni eu, dă atenție citirii, încurajării și învățăturii!

14. Să nu neglijezi darul care este în tine, care ți-a fost dat prin profeție, după ce cei din sfatul bătrânilor și-au pus mâinile peste tine.

Citiți capitolul complet 1 Timotei 4