Vechiul Testament

Noul Testament

1 Ioan 5:1-10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Oricine crede că Isus este Cristosul este născut din Dumnezeu și oricine iubește pe Cel Ce l-a născut iubește și pe cel născut din El.

2. Prin aceasta cunoaștem că-i iubim pe copiii lui Dumnezeu: prin faptul că Îl iubim pe Dumnezeu și ascultăm de poruncile Lui.

3. Căci aceasta este dragostea de Dumnezeu: să păzim poruncile Lui; și poruncile Lui nu sunt grele,

4. pentru că oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Și ceea ce a adus victorie asupra lumii este credința noastră.

5. Cine este cel ce învinge lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?!

6. Isus Cristos este Cel Ce a venit cu apă și sânge. Nu doar cu apă, ci cu apă și cu sânge. Duhul este Cel Ce depune mărturie, pentru că Duhul este adevărul.

7. Căci trei sunt cei ce depun mărturie:

8. Duhul, apa și sângele; iar cei trei sunt una în mărturisirea lor.

9. Dacă acceptăm mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, pentru că aceasta este mărturia lui Dumnezeu, pe care El a depus-o cu privire la Fiul Său.

10. Cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu, are mărturia în el; cel ce nu-L crede pe Dumnezeu, L-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut mărturia pe care Dumnezeu a depus-o cu privire la Fiul Său.

Citiți capitolul complet 1 Ioan 5