Vechiul Testament

Noul Testament

1 Ioan 4:9-16 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. Prin aceasta a fost arătată dragostea lui Dumnezeu între noi: Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca să trăim prin El.

10. Dragostea constă în aceasta: nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi și L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.

11. Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu, atunci și noi suntem datori să ne iubim unii pe alții.

12. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi și dragostea Lui este făcută desăvârșită în noi.

13. Prin aceasta cunoaștem că rămânem în El, și El în noi: pentru că ne-a dat din Duhul Său.

14. Iar noi am văzut și depunem mărturie că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii.

15. Dacă cineva mărturisește că Isus este Fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu rămâne în el, iar el în Dumnezeu.

16. Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu în noi. Dumnezeu este dragoste, iar cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el.

Citiți capitolul complet 1 Ioan 4