Vechiul Testament

Noul Testament

1 Ioan 2:1-12 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Copilașii mei, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva păcătuiește, avem la Tatăl un Apărător, pe Isus Cristos cel Drept.

2. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

3. Prin aceasta știm că-L cunoaștem: dacă păzim poruncile Lui.

4. Cel ce zice: „Îl cunosc!“, dar nu păzește poruncile Lui, este un mincinos, iar adevărul nu este în el.

5. Însă, în cel ce păzește Cuvântul Lui, dragostea lui Dumnezeu a ajuns într-adevăr desăvârșită. Prin aceasta știm că suntem în El.

6. Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble și el așa cum a umblat Isus.

7. Preaiubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care o aveți de la început. Această poruncă veche este Cuvântul pe care l-ați auzit.

8. Totuși vă scriu o poruncă nouă, care este adevărată în El și în voi, pentru că întunericul trece, iar lumina adevărată luminează deja.

9. Cel ce zice că este în lumină, dar îl urăște pe fratele lui, este încă în întuneric.

10. Cel care-l iubește pe fratele său rămâne în lumină și în el nu este nici un prilej de poticnire.

11. Dar cel care-l urăște pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric și nu știe unde se duce, pentru că întunericul i-a orbit ochii.

12. Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate datorită Numelui Său.

Citiți capitolul complet 1 Ioan 2