Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5

Vechiul Testament

Noul Testament

1 Ioan 2 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Copilașii mei, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva păcătuiește, avem la Tatăl un Apărător, pe Isus Cristos cel Drept.

2. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

3. Prin aceasta știm că-L cunoaștem: dacă păzim poruncile Lui.

4. Cel ce zice: „Îl cunosc!“, dar nu păzește poruncile Lui, este un mincinos, iar adevărul nu este în el.

5. Însă, în cel ce păzește Cuvântul Lui, dragostea lui Dumnezeu a ajuns într-adevăr desăvârșită. Prin aceasta știm că suntem în El.

6. Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble și el așa cum a umblat Isus.

7. Preaiubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care o aveți de la început. Această poruncă veche este Cuvântul pe care l-ați auzit.

8. Totuși vă scriu o poruncă nouă, care este adevărată în El și în voi, pentru că întunericul trece, iar lumina adevărată luminează deja.

9. Cel ce zice că este în lumină, dar îl urăște pe fratele lui, este încă în întuneric.

10. Cel care-l iubește pe fratele său rămâne în lumină și în el nu este nici un prilej de poticnire.

11. Dar cel care-l urăște pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric și nu știe unde se duce, pentru că întunericul i-a orbit ochii.

12. Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate datorită Numelui Său.

13. Vă scriu, părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel Ce este de la început. Vă scriu, tinerilor, pentru că l-ați învins pe cel rău.

14. V-am scris, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl. V-am scris, părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel Ce este de la început. V-am scris, tinerilor, pentru că sunteți tari, iar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și l-ați învins pe cel rău.

Nu iubiți lumea

15. Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.

16. Căci tot ce este în lume – pofta firii, pofta ochilor și lăudăroșenia vieții – nu este de la Tatăl, ci este din lume.

17. Iar lumea și pofta ei trec, însă cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.

Ceasul de pe urmă și venirea anticristului

18. Copilașilor, este ceasul de pe urmă! Și după cum ați auzit că vine anticristul, să știți că acum sunt mulți anticriști. Prin aceasta știm că este ceasul de pe urmă.

19. Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieșind, au arătat că nu toți sunt dintre noi.

20. Voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și voi toți aveți cunoaștere.

21. Nu v-am scris fiindcă nu cunoașteți adevărul, ci pentru că-l cunoașteți și pentru că din adevăr nu iese nici o minciună.

22. Cine este mincinosul, dacă nu cel care neagă că Isus este Cristosul? Acela este anticristul: cel care-I neagă pe Tatăl și pe Fiul.

23. Oricine-L neagă pe Fiul nu-L are nici pe Tatăl. Cel care-L mărturisește pe Fiul Îl are și pe Tatăl.

24. Ceea ce ați auzit de la început, să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ceea ce ați auzit de la început, atunci și voi veți rămâne în Fiul și în Tatăl.

25. Și promisiunea pe care El ne-a făcut-o este aceasta: viața veșnică.

26. V-am scris aceste lucruri cu privire la cei ce încearcă să vă ducă în rătăcire.

27. Cât despre voi, ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și nu aveți nevoie ca cineva să vă învețe, ci, așa cum ungerea Lui vă învață cu privire la toate lucrurile, iar ea este adevărată și nu este o minciună, rămâneți în El, așa cum v-a învățat ea.

Copii ai lui Dumnezeu

28. Și acum, copilașilor, rămâneți în El, pentru ca, atunci când El Se va arăta, să avem îndrăzneală și să nu fim dați de rușine înaintea Lui, la arătarea Lui.

29. Dacă știți că El este drept, atunci știți că oricine face ceea ce este drept este născut din El.