Vechiul Testament

Noul Testament

1 Corinteni 7:35-40 Noua Traducere în limba Română (NTR)

35. Vă spun acestea pentru binele vostru, nu ca să pun peste voi un laț, ci ca să trăiți corect, într-un devotament neîmpărțit față de Domnul.

36. Însă dacă cineva crede că se comportă nepotrivit față de logodnica lui și dacă ea a trecut de vârsta căsătoriei, iar el simte că ar trebui să se căsătorească, atunci să facă după cum vrea – nu păcătuiește, să se căsătorească!

37. Însă oricine este convins în inima lui și nu este constrâns, ci își ține dorințele sub control și a hotărât în inima lui să nu se căsătorească cu logodnica sa– și acesta face bine.

38. Deci cel care se căsătorește cu logodnica sa face bine, iar cel care nu se căsătorește face și mai bine.

39. O femeie nu este liberă atâta timp cât trăiește soțul ei, dar, dacă soțul ei moare, ea este liberă să se căsătorească cu cine dorește, dar în Domnul.

40. Însă, după părerea mea, ar fi mult mai fericită dacă ar rămâne așa cum este. Și cred că și eu am Duhul lui Dumnezeu.

Citiți capitolul complet 1 Corinteni 7