Vechiul Testament

Noul Testament

1 Corinteni 6:6-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

6. Dar fratele merge la judecată împotriva fratelui său și încă înaintea necredincioșilor!

7. Chiar faptul că aveți cazuri de judecată între voi înșivă este deja o dovadă a înfrângerii voastre. De ce n-ați vrut mai degrabă să suferiți nedreptatea? De ce n-ați vrut, mai degrabă, să fiți păgubiți?

8. Însă voi sunteți cei care nedreptățiți și păgubiți și încă pe frați!

9. Sau oare nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați! Nici cei desfrânați, nici cei idolatri, nici cei adulteri, nici bărbații care practică prostituția, nici homosexualii,

10. nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici bârfitorii, nici tâlharii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

11. Și așa erau unii dintre voi. Dar ați fost curățiți, ați fost sfințiți, ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus Cristos și prin Duhul Dumnezeului nostru.

12. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nimic nu va pune stăpânire pe mine!

13. Mâncărurile sunt pentru stomac, iar stomacul este pentru mâncăruri; și Dumnezeu va distruge și pe unul și pe celelalte. Dar trupul nu este pentru desfrâu, ci pentru Domnul, iar Domnul pentru trup.

14. Și Dumnezeu L-a înviat pe Domnul și ne va învia și pe noi prin puterea Lui.

15. Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Cristos? Așadar, voi lua eu oare un mădular al lui Cristos și-l voi face mădular al unei prostituate?! Niciodată!

16. Sau nu știți că cel ce se alipește de o prostituată este un singur trup cu ea? Căci este spus: „Cei doi vor deveni un singur trup.“

17. Dar cel ce se alipește de Domnul este un singur duh cu El.

18. Fugiți de desfrâu! Toate celelalte păcate pe care le săvârșește omul sunt în afara trupului, dar cel care săvârșește desfrâu păcătuiește împotriva trupului său.

19. Sau oare nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt Care este în voi, pe Care-L aveți de la Dumnezeu, și că voi nu sunteți ai voștri?

Citiți capitolul complet 1 Corinteni 6