Vechiul Testament

Noul Testament

1 Corinteni 1:19-28 Noua Traducere în limba Română (NTR)

19. Fiindcă este scris: „Voi distruge înțelepciunea celor înțelepți și voi respinge priceperea celor pricepuți.“

20. Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este polemistul acestui veac? N-a prostit Dumnezeu înțelepciunea lumii?

21. Întrucât, în înțelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciune, Dumnezeu a găsit de cuviință ca prin nebunia predicării să-i mântuiască pe cei care cred.

22. Iudeii cer semne, iar grecii caută înțelepciune,

23. însă noi Îl predicăm pe Cristos cel răstignit, o pricină de poticnire pentru iudei și o nebunie pentru neamuri.

24. Dar pentru cei chemați, atât iudei, cât și greci, Cristos este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.

25. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii.

26. Fraților, uitați-vă la voi, cei care ați fost chemați: printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul oamenilor, nici mulți puternici, nici mulți de viță nobilă.

27. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele înțelepte; și Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele tari.

28. Dumnezeu a ales lucrurile de jos ale lumii și lucrurile disprețuite, ba chiar lucrurile care nu sunt, ca să anuleze lucrurile care sunt.

Citiți capitolul complet 1 Corinteni 1