Vechiul Testament

Noul Testament

Zaharia 5:5-11 Fidela 2013 (RFB13)

5. Atunci îngerul care vorbea cu mine a mers înainte şi mi-a spus: Ridică-ţi acum ochii şi vezi ce este aceasta care merge înainte?

6. Şi eu am spus: Ce este aceasta? Iar el a zis: Aceasta este o efă care merge înainte. El a mai spus: Aceasta este înfăţişarea lor pe tot pământul.

7. Şi, iată, s-a ridicat un talant de plumb: şi aceasta este o femeie care şede în mijlocul efei.

8. Şi el a spus: Aceasta este stricăciune. Şi a aruncat-o în mijlocul efei; şi a aruncat greutatea de plumb peste gura ei.

9. Atunci mi-am ridicat ochii şi am privit şi, iată, au ieşit două femei; şi vântul bătea în aripile lor; fiindcă aveau aripi ca aripile unei berze; şi ele au ridicat efa între pământ şi cer.

10. Atunci am spus îngerului care vorbea cu mine: Unde duc acestea efa?

11. Şi el mi-a spus: Pentru a-i construi o casă în ţara Şinarului; şi va fi întemeiată, şi pusă acolo pe temelia ei.

Citiți capitolul complet Zaharia 5