Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14

Vechiul Testament

Noul Testament

Zaharia 1 Fidela 2013 (RFB13)

1. În luna a opta, în anul al doilea al lui Darius, a venit cuvântul Domnului la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul profetului Ido, spunând:

2. Domnul s-a înfuriat pe părinţii voştri.

3. De aceea spune-le: Astfel spune Domnul oştirilor: Întoarceţi-vă la mine, spune Domnul oştirilor şi eu mă voi întoarce la voi, spune Domnul oştirilor.

4. Nu fiţi ca părinţii voştri, la care au strigat profeţii dinainte, spunând: Astfel spune Domnul oştirilor: Întoarceţi-vă acum de la căile voastre rele şi de la faptele voastre rele; dar nu au auzit, nici nu mi-au dat ascultare, spune Domnul.

5. Părinţii voştri, unde sunt ei? Şi profeţii, trăiesc ei pentru totdeauna?

6. Dar cuvintele mele şi statutele mele pe care le-am poruncit servitorilor mei, profeţii, nu i-au apucat ele pe părinţii voştri? Şi ei s-au întors şi au spus: Precum Domnul oştirilor a gândit să ne facă, conform căilor noastre şi conform faptelor noastre, astfel s-a purtat el cu noi.

7. În ziua a douăzeci şi patra a lunii a unsprezecea, care este luna Şebat, în anul al doilea al lui Darius, a venit cuvântul Domnului la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul profetului Ido, spunând:

8. Am văzut în noapte şi iată, un om călărind pe un cal roşu şi stătea între pomii de mirt care erau jos; şi în urma lui erau acolo cai roşii, pestriţi şi albi.

9. Atunci am spus: Ce sunt aceştia, domnul meu? Şi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: Îţi voi arăta ce sunt aceştia.

10. Şi bărbatul care stătea între pomii de mirt a răspuns şi a zis: Aceştia sunt cei pe care Domnul i-a trimis să umble încoace şi încolo pe pământ.

11. Şi ei au răspuns îngerului Domnului, care stătea între pomii de mirt, şi au zis: Noi am umblat încoace şi încolo pe pământ şi, iată, tot pământul şade liniştit şi este în odihnă.

12. Atunci îngerul Domnului a răspuns şi a zis: Doamne al oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, împotriva cărora te-ai indignat aceşti şaptezeci de ani?

13. Şi Domnul a răspuns îngerului care vorbea cu mine, cuvinte bune şi cuvinte mângâietoare.

14. Astfel îngerul care vorbea cu mine îndeaproape, mi-a zis: Strigă, spunând: Astfel spune Domnul oştirilor: Sunt gelos, cu o mare gelozie, pentru Ierusalim şi pentru Sion.

15. Şi mă înfurii pe păgânii care sunt în tihnă; fiindcă eu eram numai puţin înfuriat iar ei au ajutat nenorocirii.

16. De aceea astfel spune Domnul: M-am întors la Ierusalim cu îndurări; casa mea va fi construită în el, spune Domnul oştirilor, şi o frânghie de măsurat va fi întinsă peste Ierusalim.

17. Strigă totuşi, spunând: Astfel spune Domnul oştirilor: Cetăţile mele, prin prosperitate, vor fi împrăştiate peste tot şi Domnul va mângâia încă Sionul şi va alege încă Ierusalimul.

18. Atunci mi-am ridicat ochii şi am văzut şi iată, patru coarne.

19. Şi am spus îngerului care vorbea cu mine: Ce sunt acestea? Şi el mi-a răspuns: Acestea sunt coarnele care au împrăştiat pe Iuda, pe Israel şi Ierusalimul.

20. Şi Domnul mi-a arătat patru tâmplari.

21. Atunci eu am zis: Ce vin aceştia să facă? Iar el a vorbit, spunând: Acestea sunt coarnele care au împrăştiat pe Iuda, astfel încât niciun om nu şi-a ridicat capul; dar aceştia au venit să le sperie, ca să alunge coarnele neamurilor care şi-au înălţat cornul împotriva ţării lui Iuda pentru a o împrăştia.