Vechiul Testament

Noul Testament

Tefania 3:7-18 Fidela 2013 (RFB13)

7. Am spus: Sigur te vei teme de mine, vei primi instruirea; astfel încât locuinţa lor să nu fie stârpită, oricum i-am pedepsit, dar ei s-au sculat devreme şi şi-au corupt toate facerile lor.

8. De aceea, aşteptaţi-mă, spune Domnul, până în ziua în care mă voi ridica pentru pradă: căci hotărârea mea este să adun naţiunile, să strâng împărăţiile, să îmi vărs indignarea asupra lor, toată mânia mea înverşunată, pentru că tot pământul va fi mistuit de focul geloziei mele.

9. Pentru că atunci voi da din nou popoarelor o limbă pură, ca toţi să cheme numele Domnului, să îi servească într-un singur gând.

10. De dincolo de râurile Etiopiei, închinătorii mei, chiar fiica risipiţilor mei, îmi vor aduce ofranda.

11. În acea zi nu vei fi ruşinat de toate facerile tale, în care ai încălcat legea împotriva mea, pentru că atunci voi scoate afară din mijlocul tău pe cei care se bucură în mândria ta, şi nu te vei mai îngâmfa datorită muntelui meu sfânt.

12. De asemenea, voi lăsa în mijlocul tău un popor chinuit şi sărac, şi ei se vor încrede în numele Domnului.

13. Rămăşiţa lui Israel nu va face nelegiuire, nici nu va vorbi minciuni; nici nu se va găsi în gura lor o limbă înşelătoare, pentru că ei se vor hrăni şi se vor culca şi nimeni nu îi va înspăimânta.

14. Cântă, fiică a Sionului; strigă, Israele; veseleşte-te şi bucură-te cu toată inima, fiică a Ierusalimului.

15. Domnul a luat judecăţile tale, el a alungat pe duşmanul tău; împăratul lui Israel, Domnul, este în mijlocul tău, nu vei mai vedea răul.

16. În acea zi se va spune Ierusalimului: Nu te teme; şi Sionului: Să nu îţi slăbească mâinile.

17. Domnul Dumnezeul tău în mijlocul tău este puternic; el va salva, el se va bucura de tine cu bucurie; el se va odihni în dragostea lui, se va bucura de tine cu cântare.

18. Îi voi aduna pe cei întristaţi pentru adunarea solemnă, care sunt ai tăi, pentru care ocara ei era o povară.

Citiți capitolul complet Tefania 3