Vechiul Testament

Noul Testament

Rut 1:6-20 Fidela 2013 (RFB13)

6. Atunci s-a ridicat cu nurorile ei să se întoarcă din ţara Moabului; fiindcă auzise în ţara Moabului cum Domnul cercetase pe poporul său, dându-le pâine.

7. De aceea a ieşit din locul unde era şi cele două nurori ale ei au ieşit împreună cu ea; şi au pornit la drum să se întoarcă în ţara lui Iuda.

8. Şi Naomi le-a spus celor două nurori ale ei: Duceţi-vă, întoarceţi-vă fiecare la casa mamei sale; Domnul să se poarte bine cu voi, precum şi voi v-aţi purtat cu cei morţi şi cu mine.

9. Domnul să vă dea să găsiţi odihnă, fiecare în casa soţului ei. Apoi le-a sărutat; iar ele şi-au ridicat vocea şi au plâns.

10. Şi i-au spus: Ne vom întoarce negreşit cu tine la poporul tău.

11. Iar Naomi a spus: Întoarceţi-vă, fiicele mele, de ce să mergeţi cu mine? Mai sunt încă fii în pântecele meu ca să fie soţii voştri?

12. Întoarceţi-vă, fiicele mele, duceţi-vă; fiindcă sunt prea bătrână să am soţ. Dacă aş spune: Am speranţă, dacă aş avea un soţ chiar în această noapte şi de asemenea aş naşte fii,

13. Aţi aştepta pentru ei până când ar fi mari? Aţi sta pentru ei fără a avea soţi? Nu, fiicele mele; fiindcă sunt mâhnită mult pentru voi, pentru că mâna lui Dumnezeu a ieşit împotriva mea.

14. Şi ele şi-au ridicat vocea şi au plâns din nou; şi Orpa a sărutat pe soacra ei, dar Rut s-a lipit de ea.

15. Şi a spus: Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la dumnezeii ei; întoarce-te şi tu după cumnata ta.

16. Şi Rut a spus: Nu mă ruga să te părăsesc, sau să mă întorc şi să nu te urmez, fiindcă oriunde mergi, voi merge şi eu; şi unde găzduieşti tu, voi găzdui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău, Dumnezeul meu.

17. Unde mori tu, voi muri şi eu, şi acolo voi fi îngropată; astfel să îmi facă Domnul, şi de asemenea mai mult, dacă altceva decât moartea mă va despărţi de tine.

18. Când a văzut că era hotărâtă să meargă cu ea, atunci a încetat să îi mai vorbească.

19. Astfel ele două au mers până au ajuns la Betleem. Şi s-a întâmplat, când au ajuns la Betleem, că toată cetatea s-a pus în mişcare în jurul lor; iar ei au spus: Este aceasta Naomi?

20. Şi ea le-a spus: Nu mă numiţi Naomi, numiţi-mă Mara, fiindcă Cel Atotputernic s-a purtat foarte amar cu mine.

Citiți capitolul complet Rut 1