Vechiul Testament

Noul Testament

Rut 1:11-22 Fidela 2013 (RFB13)

11. Iar Naomi a spus: Întoarceţi-vă, fiicele mele, de ce să mergeţi cu mine? Mai sunt încă fii în pântecele meu ca să fie soţii voştri?

12. Întoarceţi-vă, fiicele mele, duceţi-vă; fiindcă sunt prea bătrână să am soţ. Dacă aş spune: Am speranţă, dacă aş avea un soţ chiar în această noapte şi de asemenea aş naşte fii,

13. Aţi aştepta pentru ei până când ar fi mari? Aţi sta pentru ei fără a avea soţi? Nu, fiicele mele; fiindcă sunt mâhnită mult pentru voi, pentru că mâna lui Dumnezeu a ieşit împotriva mea.

14. Şi ele şi-au ridicat vocea şi au plâns din nou; şi Orpa a sărutat pe soacra ei, dar Rut s-a lipit de ea.

15. Şi a spus: Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la dumnezeii ei; întoarce-te şi tu după cumnata ta.

16. Şi Rut a spus: Nu mă ruga să te părăsesc, sau să mă întorc şi să nu te urmez, fiindcă oriunde mergi, voi merge şi eu; şi unde găzduieşti tu, voi găzdui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău, Dumnezeul meu.

17. Unde mori tu, voi muri şi eu, şi acolo voi fi îngropată; astfel să îmi facă Domnul, şi de asemenea mai mult, dacă altceva decât moartea mă va despărţi de tine.

18. Când a văzut că era hotărâtă să meargă cu ea, atunci a încetat să îi mai vorbească.

19. Astfel ele două au mers până au ajuns la Betleem. Şi s-a întâmplat, când au ajuns la Betleem, că toată cetatea s-a pus în mişcare în jurul lor; iar ei au spus: Este aceasta Naomi?

20. Şi ea le-a spus: Nu mă numiţi Naomi, numiţi-mă Mara, fiindcă Cel Atotputernic s-a purtat foarte amar cu mine.

21. Am plecat plină, şi Domnul m-a adus înapoi acasă deşartă; de ce mă numiţi Naomi, văzând că Domnul a mărturisit împotriva mea, şi Cel Atotputernic m-a chinuit?

22. Astfel s-a întors Naomi, şi cu ea Rut moabita, nora ei, care s-a întors din ţara Moabului; şi au ajuns la Betleem la începutul secerişului orzului.

Citiți capitolul complet Rut 1