Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 97:1-10 Fidela 2013 (RFB13)

1. Domnul domneşte; să se bucure pământul; să se veselească mulţimea insulelor.

2. Nori şi întuneric sunt de jur împrejurul lui, dreptate şi judecată sunt locuinţa tronului său.

3. Un foc merge înaintea lui şi arde pe duşmanii lui de jur împrejur.

4. Fulgerele lui au luminat lumea, pământul a văzut şi a tremurat.

5. Dealurile s-au topit ca ceara în prezenţa Domnului, în prezenţa Domnului întregului pământ.

6. Cerurile vestesc dreptatea lui şi toate popoarele văd gloria sa.

7. Încurcaţi fie toţi cei ce servesc chipurilor cioplite, cei ce se fălesc cu idoli, închinaţi-vă lui, voi, toţi dumnezeii.

8. Sionul a auzit şi s-a veselit; şi fiicele lui Iuda s-au bucurat pentru judecăţile tale, Doamne.

9. Pentru că tu, Doamne, eşti înalt deasupra întregului pământ, tu eşti înălţat mult deasupra tuturor dumnezeilor.

10. Voi, care iubiţi pe Domnul, urâţi răul; el păstrează sufletele sfinţilor săi; îi eliberează din mâna celor stricaţi.

Citiți capitolul complet Psalmii 97