Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 9:7-19 Fidela 2013 (RFB13)

7. Dar Domnul va dăinui pentru totdeauna; şi-a pregătit tronul său pentru judecată.

8. Şi va judeca lumea în dreptate, în integritate va administra judecată popoarelor.

9. Domnul va fi de asemenea un loc de scăpare pentru cel oprimat, un loc de scăpare în timpuri de necaz.

10. Şi cei ce cunosc numele tău îşi vor pune încrederea în tine, pentru că tu, Doamne, nu ai părăsit pe cei ce te caută.

11. Cântaţi laude Domnului care locuieşte în Sion; vestiţi între popoare facerile lui.

12. Când cercetează vărsarea de sânge, îşi aminteşte de ei, el nu uită strigătul celui umil.

13. Ai milă de mine, Doamne, priveşte tulburarea mea din partea celor ce mă urăsc, tu, care mă ridici de la porţile morţii,

14. Ca să istorisesc toată lauda ta în porţile fiicei Sionului; mă voi bucura în salvarea ta.

15. Păgânii sunt scufundaţi în groapa pe care au făcut-o; piciorul le este prins în plasa pe care au ascuns-o.

16. Domnul este cunoscut prin judecata pe care o face; cel stricat este prins în lucrarea propriilor mâini. Higaion. Selah.

17. Cei stricaţi vor fi întorşi în iad împreună cu toate naţiunile care uită pe Dumnezeu.

18. Căci cei nevoiaşi nu vor fi uitaţi întotdeauna; speranţa celor săraci nu va pieri pentru totdeauna.

19. Ridică-te, Doamne, să nu învingă omul; să fie judecaţi păgânii înaintea ta.

Citiți capitolul complet Psalmii 9