48. De asemenea pe vitele lor le-a dat grindinei şi turmele lor trăsnetelor încinse.
49. A aruncat asupra lor înverşunarea mâniei sale, furie şi indignare şi tulburare, trimiţând îngeri răi printre ei.
50. A deschis o cale mâniei sale, nu a cruţat sufletul lor de la moarte, ci a dat viaţa lor ciumei.
51. Şi a lovit pe întâii născuţi în Egipt; întâiul rod al puterii lor în cortul lui Ham.
52. Dar pe poporul său l-a făcut să meargă înainte, ca oile, şi i-a condus în pustie ca pe o turmă.
53. Şi i-a condus în siguranţă, aşa că nu s-au temut, ci marea a acoperit pe duşmanii lor.
54. Şi i-a adus la graniţa sanctuarului său, chiar la acest munte, pe care dreapta lui l-a cumpărat.
55. De asemenea a alungat pe păgâni dinaintea lor şi le-a împărţit cu frânghia o moştenire şi a făcut ca triburile lui Israel să locuiască în corturile lor.
56. Totuşi au ispitit şi au provocat pe Dumnezeul cel preaînalt şi nu au ţinut mărturiile lui.
57. Ci s-au întors înapoi şi s-au purtat necredincios ca părinţii lor; s-au abătut asemenea unui arc înşelător.
58. Fiindcă l-au provocat la mânie cu înălţimile lor şi l-au împins la gelozie cu chipurile lor cioplite.
59. Când Dumnezeu a auzit, s-a înfuriat, şi a detestat foarte mult pe Israel.