Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 78:41-55 Fidela 2013 (RFB13)

41. Da, s-au întors înapoi şi au ispitit pe Dumnezeu şi au limitat pe Sfântul lui Israel.

42. Nu şi-au amintit de mâna lui, nici ziua când i-a eliberat de duşman.

43. Cum a făcut semnele lui în Egipt şi minunile lui în câmpia Ţoanului.

44. Şi a prefăcut râurile lor în sânge; şi potopurile lor, ca să nu le poată bea.

45. A trimis diferite feluri de muşte printre ei, care i-au mâncat; şi broaşte, care i-au nimicit.

46. El a dat averea lor omidei şi munca lor lăcustei.

47. Le-a distrus viile cu grindină şi sicomorii lor cu brumă.

48. De asemenea pe vitele lor le-a dat grindinei şi turmele lor trăsnetelor încinse.

49. A aruncat asupra lor înverşunarea mâniei sale, furie şi indignare şi tulburare, trimiţând îngeri răi printre ei.

50. A deschis o cale mâniei sale, nu a cruţat sufletul lor de la moarte, ci a dat viaţa lor ciumei.

51. Şi a lovit pe întâii născuţi în Egipt; întâiul rod al puterii lor în cortul lui Ham.

52. Dar pe poporul său l-a făcut să meargă înainte, ca oile, şi i-a condus în pustie ca pe o turmă.

53. Şi i-a condus în siguranţă, aşa că nu s-au temut, ci marea a acoperit pe duşmanii lor.

54. Şi i-a adus la graniţa sanctuarului său, chiar la acest munte, pe care dreapta lui l-a cumpărat.

55. De asemenea a alungat pe păgâni dinaintea lor şi le-a împărţit cu frânghia o moştenire şi a făcut ca triburile lui Israel să locuiască în corturile lor.

Citiți capitolul complet Psalmii 78