Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 73:19-28 Fidela 2013 (RFB13)

19. Cum sunt ei duşi la pustiire, ca într-o clipă! Sunt complet mistuiţi cu terori.

20. Ca un vis când cineva se trezeşte, astfel, Doamne, când te trezeşti, vei dispreţui chipul lor.

21. Astfel inima mea a fost mâhnită şi am fost înţepat în rărunchii mei.

22. Aşa neghiob eram şi ignorant; eram ca un dobitoc înaintea ta.

23. Cu toate acestea sunt neîncetat cu tine; tu m-ai ţinut de mâna mea dreaptă.

24. Mă vei călăuzi cu sfatul tău şi după aceea mă vei primi în glorie.

25. Pe cine am eu în cer decât pe tine? Şi afară de tine nu este nimeni pe pământ pe care să îl doresc.

26. Carnea mea şi inima mea eşuează, dar Dumnezeu este tăria inimii mele şi porţia mea pentru totdeauna.

27. Căci, iată, cei ce sunt departe de tine vor pieri; ai nimicit pe toţi cei ce merg de la tine, curvind.

28. Dar este bine pentru mine să mă apropii de Dumnezeu; mi-am pus încrederea în Domnul Dumnezeu, ca să vestesc toate lucrările tale.

Citiți capitolul complet Psalmii 73