Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 73:1-15 Fidela 2013 (RFB13)

1. Cu adevărat Dumnezeu este bun cu Israel, cu cei cu inimă curată.

2. Dar cât despre mine, picioarele mele aproape m-au lăsat, paşii mei aproape au alunecat.

3. Căci am fost invidios pe cei nebuni, când am văzut prosperitatea celor stricaţi.

4. Căci nu sunt legături în moartea lor, ci tăria lor este fermă.

5. Ei nu sunt în necaz ca alţi oameni, nici nu sunt loviţi cu plăgi ca alţi oameni.

6. De aceea mândria îi înconjoară ca un lanţ; violenţa îi acoperă ca o haină.

7. Ochii lor se bulbucă cu grăsime; au mai mult decât inima şi-ar dori.

8. Sunt corupţi şi vorbesc stricat despre oprimare, vorbesc trufaş.

9. Îşi înălţă gura împotriva cerurilor şi limba lor cutreieră pământul.

10. De aceea poporul lui se întoarce aici; şi apele plinătăţii le sunt stoarse.

11. Şi ei spun: Cum ştie Dumnezeu? Şi este cunoaştere în cel Preaînalt?

12. Iată, aceştia sunt neevlavioşii, care prosperă în lume; ei cresc în bogăţii.

13. Într-adevăr, mi-am curăţat inima în zadar şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie.

14. Căci, cât era ziua de lungă am fost lovit cu plăgi şi pedepsit în fiecare dimineaţă.

15. Dacă spun: Voi vorbi astfel; iată, aş ofensa generaţia copiilor tăi.

Citiți capitolul complet Psalmii 73