Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 68:13-22 Fidela 2013 (RFB13)

13. Deşi aţi stat întinşi printre oale, totuşi veţi fi ca aripile unui porumbel acoperite cu argint şi penele lui cu aur galben.

14. Când cel Atotputernic a împrăştiat împăraţi în ea, era alb ca zăpada în Ţalmon.

15. Muntele lui Dumnezeu este ca muntele Basanului; un munte înalt ca muntele Basanului.

16. De ce săriţi, voi munţi înalţi? Acesta este muntele în care Dumnezeu doreşte să locuiască; da, Domnul va locui în el pentru totdeauna.

17. Carele lui Dumnezeu sunt douăzeci de mii, chiar mii de îngeri, Domnul este printre ele, ca în Sinai, în locul sfânt.

18. Te-ai urcat în înălţime, ai dus în captivitate captivitatea, ai primit daruri pentru oameni; da, şi pentru cei răzvrătiţi, ca Domnul Dumnezeu să locuiască printre ei.

19. Binecuvântat fie Domnul, care zilnic ne încarcă cu binecuvântări, Dumnezeul salvării noastre. Selah.

20. Dumnezeul nostru este Dumnezeul salvării; şi lui Dumnezeu Domnul îi aparţin ieşirile din moarte.

21. Dar Dumnezeu va răni capul duşmanilor săi şi creştetul păros al unui astfel de om care merge continuu în fărădelegile lui.

22. Domnul a spus: Voi aduce din nou din Basan, voi aduce poporul meu din nou din adâncurile mării,

Citiți capitolul complet Psalmii 68