Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 66:6-15 Fidela 2013 (RFB13)

6. El a prefăcut marea în uscat, au trecut prin potop cu piciorul; acolo ne-am bucurat în el.

7. El stăpâneşte prin puterea lui pentru totdeauna; ochii lui privesc naţiunile, să nu se înalţe cei răzvrătiţi. Selah.

8. Binecuvântaţi pe Dumnezeul nostru, oamenilor, şi faceţi să fie auzită vocea laudei lui,

9. El care ţine sufletul nostru în viaţă şi nu lasă să se clatine picioarele noastre.

10. Căci tu, Dumnezeule, ne-ai încercat, ne-ai purificat, aşa cum se purifică argintul.

11. Ne-ai adus în plasă; ai pus necaz peste coapsele noastre.

12. Ai făcut ca oamenii să călărească peste capetele noastre; am mers prin foc şi prin apă, dar tu ne-ai adus într-un loc bogat.

13. Voi intra în casa ta cu ofrande arse, îmi voi împlini promisiunile faţă de tine,

14. Pe care buzele mele le-au rostit şi gura mea le-a vorbit, când am fost în necaz.

15. Îţi voi aduce sacrificii arse de vite îngrăşate, cu tămâia berbecilor; voi aduce tauri împreună cu ţapi. Selah.

Citiți capitolul complet Psalmii 66