Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 5:1-9 Fidela 2013 (RFB13)

1. Deschide urechea la cuvintele mele, Doamne, ia aminte la meditaţia mea.

2. Dă ascultare vocii strigătului meu, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, fiindcă ţie mă voi ruga.

3. Dimineaţa îmi vei auzi vocea, Doamne; dimineaţa îmi voi îndrepta rugăciunea spre tine şi voi privi în sus.

4. Căci tu nu eşti un Dumnezeu care are plăcere în stricăciune, nici răul nu va locui cu tine.

5. Nebunii nu vor sta în picioare înaintea ochilor tăi, tu îi urăşti pe toţi lucrătorii nelegiuirii.

6. Vei nimici pe cei ce vorbesc minciună; Domnul va detesta pe omul sângeros şi înşelător.

7. Dar cât despre mine, eu voi intra în casa ta în mulţimea milei tale şi în teama ta mă voi închina spre templul tău sfânt.

8. Condu-mă, Doamne, în dreptatea ta din cauza duşmanilor mei; fă dreaptă calea ta înaintea feţei mele.

9. Căci nu este credincioşie în gura lor; lăuntrul lor este adevărată stricăciune, gâtlejul lor este un mormânt deschis; ei linguşesc cu limba lor.

Citiți capitolul complet Psalmii 5