Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 38:9-18 Fidela 2013 (RFB13)

9. Doamne, toată dorinţa mea este înaintea ta; şi geamătul meu nu este ascuns de tine.

10. Inima mea palpită, puterea mea mă părăseşte, cât despre lumina ochilor mei, s-a dus şi aceasta de la mine.

11. Admiratorii mei şi prietenii mei se ţin departe de rana mea; şi rudele mele stau departe.

12. De asemenea cei ce îmi caută viaţa îmi pun capcane; şi cei ce urmăresc vătămarea mea vorbesc lucruri răutăcioase şi cugetă înşelătorii cât este ziua de lungă.

13. Dar eu, ca un surd, nu am auzit; şi am fost ca un mut care nu îşi deschide gura.

14. Astfel am fost ca un om care nu aude şi în a cărui gură nu sunt reproşuri.

15. Căci în tine, Doamne, sper eu, vei auzi, Doamne Dumnezeul meu.

16. Fiindcă am spus: Ascultă-mă, ca nu cumva ei să se bucure de mine, când piciorul meu alunecă, ei se preamăresc împotriva mea.

17. Fiindcă eu sunt gata să şchiopătez şi întristarea mea este continuu înaintea mea.

18. Căci îmi voi vesti nelegiuirea; îmi va părea rău pentru păcatul meu.

Citiți capitolul complet Psalmii 38