Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 37:10-19 Fidela 2013 (RFB13)

10. Căci încă puţin timp şi cel rău nu va mai fi, da, cu atenţie vei lua aminte la locul lui şi nu va mai fi.

11. Dar cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta în abundenţa păcii.

12. Cel stricat unelteşte împotriva celui drept şi îşi scrâşneşte din dinţi asupra lui.

13. Domnul va râde de el, fiindcă vede că ziua lui vine.

14. Cei stricaţi au scos sabia şi şi-au încordat arcurile, pentru a doborî pe cel sărac şi nevoiaş şi pentru a ucide pe cei ce au o purtare integră.

15. Sabia lor va intra în propria lor inimă şi arcurile lor vor fi frânte.

16. Puţinul pe care un om drept îl are este mai bun decât bogăţiile multor stricaţi.

17. Pentru că braţele celor stricaţi vor fi frânte, dar Domnul susţine pe cei drepţi.

18. Domnul cunoaşte zilele celor integri şi moştenirea lor va fi pentru totdeauna.

19. Ei nu vor fi făcuţi de ruşine în timpul cel rău şi în zilele foametei vor fi săturaţi.

Citiți capitolul complet Psalmii 37