Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 22:5-18 Fidela 2013 (RFB13)

5. Au strigat către tine şi au fost eliberaţi, s-au încrezut în tine şi nu au fost făcuţi de ruşine.

6. Dar eu sunt vierme şi nu om; de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor.

7. Toţi cei ce mă văd râd de mine în batjocură, îşi ţuguie buza, clatină din cap, spunând:

8. S-a încrezut în Domnul că îl va scăpa; să îl scape, văzând că a găsit plăcere în el.

9. Dar tu eşti cel ce m-ai scos din pântece, m-ai făcut să sper când eram pe sânii mamei mele.

10. Din pântece am fost aruncat asupra ta, tu eşti Dumnezeul meu din pântecele mamei mele.

11. Nu sta departe de mine, fiindcă tulburarea este aproape, pentru că nu este nimeni să ajute.

12. Mulţi tauri m-au încercuit; tauri puternici din Basan m-au înconjurat.

13. Și-au deschis gura împotriva mea, ca un leu care sfâșie şi răcnește.

14. Sunt turnat ca apa şi toate oasele mele sunt scrântite, inima mea este ca ceara, este topită în mijlocul adâncurilor mele.

15. Puterea mea este uscată ca un ciob şi limba mi se lipeşte de fălcile mele şi m-ai adus în ţărâna morţii.

16. Căci câini m-au încercuit; adunarea celor stricaţi m-a încercuit, mi-au străpuns mâinile şi picioarele.

17. Pot număra toate oasele mele, ei mă privesc şi se holbează la mine.

18. Îşi împart hainele mele între ei şi aruncă sorţi pe cămaşa mea.

Citiți capitolul complet Psalmii 22