Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 22:1-13 Fidela 2013 (RFB13)

1. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit? De ce eşti aşa departe de a mă ajuta şi de cuvintele răcnetului meu?

2. Dumnezeul meu! Strig ziua, dar nu asculţi; şi noaptea, şi nu tac.

3. Dar tu eşti sfânt, tu, care locuieşti în laudele lui Israel.

4. Părinţii noştri s-au încrezut în tine; s-au încrezut şi i-ai scăpat.

5. Au strigat către tine şi au fost eliberaţi, s-au încrezut în tine şi nu au fost făcuţi de ruşine.

6. Dar eu sunt vierme şi nu om; de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor.

7. Toţi cei ce mă văd râd de mine în batjocură, îşi ţuguie buza, clatină din cap, spunând:

8. S-a încrezut în Domnul că îl va scăpa; să îl scape, văzând că a găsit plăcere în el.

9. Dar tu eşti cel ce m-ai scos din pântece, m-ai făcut să sper când eram pe sânii mamei mele.

10. Din pântece am fost aruncat asupra ta, tu eşti Dumnezeul meu din pântecele mamei mele.

11. Nu sta departe de mine, fiindcă tulburarea este aproape, pentru că nu este nimeni să ajute.

12. Mulţi tauri m-au încercuit; tauri puternici din Basan m-au înconjurat.

13. Și-au deschis gura împotriva mea, ca un leu care sfâșie şi răcnește.

Citiți capitolul complet Psalmii 22