Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 18:24-38 Fidela 2013 (RFB13)

24. De aceea Domnul mi-a întors conform dreptăţii mele, conform curăţiei mâinilor mele înaintea ochilor săi.

25. Cu cel milos te vei arăta milos, cu un om integru te vei arăta integru.

26. Cu cel pur te vei arăta pur şi cu cel pervers te vei arăta pervers.

27. Fiindcă vei salva poporul chinuit, dar vei înjosi priviri trufaşe.

28. Fiindcă vei aprinde candela mea, Domnul Dumnezeul meu îmi va lumina întunericul.

29. Căci cu tine am alergat asupra unei cete şi cu Dumnezeul meu am sărit peste zid.

30. Cât despre Dumnezeu, calea lui este desăvârșită, cuvântul Domnului este încercat; el este o pavăză pentru toţi cei ce se încred în el.

31. Căci cine este Dumnezeu în afară de Domnul? Și cine este o stâncă în afară de Dumnezeul nostru?

32. Dumnezeu este cel ce mă încinge cu tărie şi îmi face calea desăvârşită.

33. El îmi face picioarele ca ale căprioarei şi mă aşază pe locurile mele înalte.

34. Îmi deprinde mâinile la război, ca braţele mele să frângă un arc de oţel.

35. Tu de asemenea mi-ai dat scutul salvării tale şi mâna ta dreaptă m-a ţinut sus şi bunătatea ta m-a făcut mare.

36. Mi-ai lărgit paşii sub mine, încât picioarele mele nu au alunecat.

37. Am urmărit pe duşmanii mei şi i-am ajuns şi nu m-am întors înapoi până ce nu au fost mistuiţi.

38. I-am rănit încât nu erau în stare să se ridice; sunt căzuţi sub picioarele mele.

Citiți capitolul complet Psalmii 18