Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 106:3-15 Fidela 2013 (RFB13)

3. Binecuvântaţi sunt cei ce ţin judecata şi cel ce face dreptate tot timpul.

4. Aminteşte-ţi de mine, Doamne, cu favoarea pe care o porţi poporului tău, cercetează-mă cu salvarea ta,

5. Ca să văd binele aleşilor tăi, să mă bucur în veselia naţiunii tale, să mă laud cu moştenirea ta.

6. Noi am păcătuit împreună cu părinţii noştri, am făcut nelegiuire, am lucrat cu stricăciune.

7. Părinţii noştri nu au înţeles minunile tale în Egipt; nu şi-au amintit mulţimea îndurărilor tale, ci te-au provocat la mare, la Marea Roşie.

8. Cu toate acestea el i-a salvat pentru numele său, ca să facă puterea lui mare să fie cunoscută.

9. A mustrat Marea Roşie de asemenea şi a secat, astfel i-a condus prin adâncuri, ca prin pustie.

10. Şi i-a salvat din mâna celui ce îi ura şi i-a răscumpărat din mâna duşmanului.

11. Şi apele au acoperit pe duşmanii lor, niciunul dintre ei nu a rămas.

12. Atunci au crezut cuvintele sale; au cântat lauda lui.

13. Dar i-au uitat curând lucrările; nu i-au aşteptat sfatul,

14. Ci au poftit peste măsură în pustie şi au ispitit pe Dumnezeu în pustie.

15. Iar el le-a dat ce au cerut, dar a trimis slăbiciune în sufletul lor.

Citiți capitolul complet Psalmii 106