Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 106:13-25 Fidela 2013 (RFB13)

13. Dar i-au uitat curând lucrările; nu i-au aşteptat sfatul,

14. Ci au poftit peste măsură în pustie şi au ispitit pe Dumnezeu în pustie.

15. Iar el le-a dat ce au cerut, dar a trimis slăbiciune în sufletul lor.

16. De asemenea l-au invidiat pe Moise în tabără şi pe Aaron, sfântul Domnului.

17. Pământul s-a deschis şi a înghiţit pe Datan şi a acoperit ceata lui Abiram.

18. Şi un foc s-a aprins în ceata lor; flacăra a ars pe cei stricaţi.

19. Ei au făcut un viţel în Horeb şi s-au închinat chipului turnat.

20. Astfel au schimbat gloria lor cu chipul unui bou care mănâncă iarbă.

21. L-au uitat pe Dumnezeu, salvatorul lor, care a făcut lucruri mari în Egipt,

22. Lucrări minunate în ţara lui Ham şi lucruri înfricoşătoare lângă Marea Roşie.

23. De aceea a spus că i-ar nimici, de nu ar fi stat în picioare Moise, alesul său, înaintea lui în spărtură, ca să abată furia lui, ca nu cumva să îi nimicească.

24. Da, au dispreţuit ţara plăcută, nu au crezut cuvântul său,

25. Ci au cârtit în corturile lor şi nu au dat ascultare vocii Domnului.

Citiți capitolul complet Psalmii 106