Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 103:2-12 Fidela 2013 (RFB13)

2. Binecuvântează pe Domnul, sufletul meu, şi nu uita niciuna din binefacerile lui,

3. El, care iartă toate nelegiuirile tale, care vindecă toate bolile tale,

4. Care îţi răscumpără viaţa de la groapă, care te încoronează cu bunătate iubitoare şi îndurări blânde,

5. Care îţi satură gura cu bunătăţi; aşa că tinereţea ta este înnoită precum a acvilei.

6. Domnul face dreptate şi judecată pentru toţi cei oprimaţi.

7. El a făcut cunoscute căile sale lui Moise, faptele sale copiilor lui Israel.

8. Domnul este milos şi cu har, încet la mânie şi plin de milă.

9. El nu va certa continuu, nici nu îşi va ţine mânia pentru totdeauna.

10. El nu s-a purtat cu noi după păcatele noastre; nici nu ne-a răsplătit conform nelegiuirilor noastre.

11. Căci aşa cum cerul este înalt deasupra pământului, atât de mare este mila lui spre cei ce se tem de el.

12. Cât de departe este răsăritul de apus, atât de departe a mutat el fărădelegile noastre de la noi.

Citiți capitolul complet Psalmii 103