Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 9:1-12 Fidela 2013 (RFB13)

1. Înţelepciunea şi-a zidit casa, şi-a dăltuit cele şapte coloane;

2. Şi-a înjunghiat animalele, şi-a amestecat vinul, şi-a pregătit şi masa.

3. Şi-a trimis înainte servitoarele; ea strigă în locurile cele mai înalte ale cetăţii:

4. Oricine este simplu, să se abată aici; şi celui ce îi lipseşte înţelegere îi spune:

5. Vino, mănâncă din pâinea mea şi bea din vinul pe care l-am amestecat.

6. Părăseşte pe nebuni şi vei trăi; şi mergi pe calea înţelegerii.

7. Cel ce mustră un batjocoritor îşi aduce ruşine; şi cel ce ceartă un om stricat îşi aduce lui însuşi o pată.

8. Nu mustra un batjocoritor, ca nu cumva să te urască; ceartă un om înţelept şi te va iubi.

9. Dă învăţătură unui om înţelept şi el va fi tot mai înţelept; învaţă un om drept şi el va creşte în învăţătură.

10. Teama de Domnul este începutul înţelepciunii, şi cunoaşterea celui sfânt este înţelegere.

11. Fiindcă prin mine zilele tale vor fi înmulţite şi ani vor fi adăugaţi vieţii tale.

12. Dacă eşti înţelept, pentru tine însuţi eşti înţelept; dar dacă batjocoreşti, singur o vei purta.

Citiți capitolul complet Proverbe 9