Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 11:3-11 Fidela 2013 (RFB13)

3. Integritatea celor drepţi îi va călăuzi, dar perversitatea călcătorilor de lege îi va nimici.

4. Averea nu foloseşte în ziua furiei, dar dreptatea eliberează de la moarte.

5. Dreptatea celui desăvârşit îi va îndrepta calea, dar cel stricat va cădea prin propria lui stricăciune.

6. Dreptatea celor integri îi va elibera, dar călcătorii de lege vor fi prinşi în răutatea lor.

7. Când un om stricat moare, aşteptarea lui va pieri; şi speranţa celor nedrepţi piere.

8. Cel drept este eliberat din tulburare, iar în locul lui vine cel stricat.

9. Un făţarnic nimiceşte pe aproapele său cu gura sa, dar prin cunoaştere cei drepţi vor fi eliberaţi.

10. Când le merge bine celor drepţi, cetatea se bucură, şi când pier cei stricaţi sunt strigăte.

11. Prin binecuvântarea celor integri este înălţată cetatea, dar prin gura celor stricaţi este doborâtă.

Citiți capitolul complet Proverbe 11