6. Ei vor merge cu turmele lor şi cu cirezile lor să caute pe Domnul; dar nu îl vor găsi; el s-a retras de la ei.
7. S-au purtat perfid împotriva Domnului; fiindcă au născut copii străini; încă o lună îi va mistui împreună cu porţiile lor.
8. Sunaţi cornul în Ghibea şi trâmbiţa în Rama; strigaţi tare la Bet-Aven, înapoia ta, Beniamine.
9. Efraim va fi pustiit în ziua mustrării; printre triburile lui Israel am făcut cunoscut ceea ce cu siguranţă va fi.
10. Prinţii lui Iuda au fost asemenea celor ce mută graniţa; de aceea îmi voi turna furia mea asupra lor, ca apa.
11. Efraim este oprimat şi zdrobit în judecată, pentru că de bunăvoie a umblat după poruncă.
12. De aceea voi fi pentru Efraim ca molia şi pentru casa lui Iuda ca putrezirea.
13. Când Efraim şi-a văzut boala şi Iuda şi-a văzut rana, atunci Efraim a mers la asirian şi a trimis la împăratul Iareb; totuşi el nu a putut să vă vindece, nici să vă lecuiască rana.
14. Fiindcă voi fi pentru Efraim ca un leu şi ca un leu tânăr pentru casa lui Iuda; eu, chiar eu, voi sfâşia şi voi pleca; voi lua şi nimeni nu îl va salva.
15. Voi merge şi mă voi întoarce la locul meu, până ei îşi vor recunoaşte poticnirea şi vor căuta faţa mea; în nenorocirea lor mă vor căuta devreme.