Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 8:18-25 Fidela 2013 (RFB13)

18. Şi am luat pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi ai copiilor lui Israel.

19. Şi din mijlocul copiilor lui Israel am dat pe leviţi în dar lui Aaron şi fiilor săi, pentru a face serviciul copiilor lui Israel în tabernacolul întâlnirii şi pentru a face ispăşire pentru copiii lui Israel, ca să nu fie nicio plagă printre copiii lui Israel, când copiii lui Israel se apropie de sanctuar.

20. Şi Moise şi Aaron şi toată adunarea copiilor lui Israel, a făcut leviţilor conform cu tot ceea ce Domnul i-a poruncit lui Moise referitor la leviţi, astfel le-au făcut copiii lui Israel.

21. Şi leviţii au fost purificaţi şi şi-au spălat hainele; şi Aaron i-a adus ca ofrandă înaintea Domnului; şi Aaron a făcut ispăşire pentru ei ca să îi cureţe.

22. Şi după aceea leviţii au intrat să facă serviciul în tabernacolul întâlnirii înaintea lui Aaron şi înaintea fiilor săi, precum Domnul îi poruncise lui Moise referitor la leviţi, astfel le-au făcut.

23. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:

24. Aceasta este ceea ce aparţine leviţilor, de la vârsta de douăzeci şi cinci de ani în sus, ei să intre pentru a servi în serviciul tabernacolului întâlnirii,

25. Şi de la vârsta de cincizeci de ani să înceteze să servească în serviciul acesta şi să nu mai servească;

Citiți capitolul complet Numeri 8