Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 4:14-20 Fidela 2013 (RFB13)

14. Şi să pună pe el toate vasele lui, cu care ei servesc în jurul lui, cenuşarele, cârligele de carne, lopeţile şi oalele, toate vasele altarului; şi să întindă peste acestea un acoperământ din piei de bursuci şi să îi pună drugii.

15. Şi după ce Aaron şi fiii săi vor fi terminat cu acoperământul sanctuarului şi a tuturor vaselor sanctuarului, pe când tabăra este gata să plece înainte; după aceea, fiii lui Chehat să vină să care acestea, dar ei să nu atingă niciun lucru sfânt, ca nu cumva să moară. Aceste lucruri sunt sarcina fiilor lui Chehat în tabernacolul întâlnirii.

16. Şi serviciului lui Eleazar, fiul preotului Aaron, îi aparţine untdelemnul pentru lumină şi tămâia dulce şi darul de mâncare zilnic şi untdelemnul ungerii şi supravegherea întregului tabernacol şi a tot ce este în el, în sanctuar şi în vasele lui.

17. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise şi lui Aaron, spunând:

18. Nu stârpiţi tribul familiilor chehatiţilor dintre leviţi;

19. Ci astfel să le faceţi, ca ei să trăiască şi să nu moară, când se apropie de lucrurile preasfinte, Aaron şi fiii săi să intre şi să rânduiască pe fiecare în serviciul lui şi la sarcina lui.

20. Dar ei să nu intre să se uite când lucrurile preasfinte sunt acoperite, ca nu cumva să moară.

Citiți capitolul complet Numeri 4