Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 3:4-17 Fidela 2013 (RFB13)

4. Şi Nadab şi Abihu au murit înaintea Domnului, când au oferit foc străin înaintea Domnului, în pustiul Sinai şi nu au avut copii şi Eleazar şi Itamar au servit în serviciul de preot înaintea ochilor tatălui lor Aaron.

5. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:

6. Apropie tribul lui Levi şi prezintă-i înaintea lui Aaron preotul, ca ei să îi servească.

7. Şi ei să păzească însărcinarea lui şi însărcinarea întregii adunări înaintea tabernacolului întâlnirii, pentru a face serviciul tabernacolului.

8. Şi ei să păzească toate uneltele tabernacolului întâlnirii şi însărcinarea copiilor lui Israel, pentru a face serviciul tabernacolului.

9. Şi să dai pe leviţi lui Aaron şi fiilor săi, ei îi sunt daţi în întregime dintre copiii lui Israel.

10. Şi să rânduieşti pe Aaron şi pe fiii săi, iar ei să servească în serviciul lor preoţesc şi străinul care se apropie să fie dat morţii.

11. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:

12. Şi eu, iată, am luat pe leviţi dintre copiii lui Israel în locul tuturor întâilor născuţi care deschid pântecele printre copiii lui Israel; de aceea leviţii să fie ai mei;

13. Deoarece toţi întâii născuţi sunt ai mei, pentru că în ziua în care am lovit pe toţi întâii născuţi în ţara Egiptului mi-am sfinţit pe toţi întâii născuţi în Israel, deopotrivă om şi animal; ai mei vor fi: Eu sunt Domnul.

14. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, spunând:

15. Numără copiii lui Levi după casa părinţilor lor, după familiile lor, să îi numeri fiecare parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus.

16. Şi Moise i-a numărat conform cu cuvântul Domnului, precum i s-a poruncit.

17. Şi aceştia au fost fiii lui Levi după numele lor, Gherşon şi Chehat şi Merari.

Citiți capitolul complet Numeri 3