Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 3:13-23 Fidela 2013 (RFB13)

13. Deoarece toţi întâii născuţi sunt ai mei, pentru că în ziua în care am lovit pe toţi întâii născuţi în ţara Egiptului mi-am sfinţit pe toţi întâii născuţi în Israel, deopotrivă om şi animal; ai mei vor fi: Eu sunt Domnul.

14. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, spunând:

15. Numără copiii lui Levi după casa părinţilor lor, după familiile lor, să îi numeri fiecare parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus.

16. Şi Moise i-a numărat conform cu cuvântul Domnului, precum i s-a poruncit.

17. Şi aceştia au fost fiii lui Levi după numele lor, Gherşon şi Chehat şi Merari.

18. Şi acestea sunt numele fiilor lui Gherşon după familiile lor, Libni şi Şimei.

19. Şi fiii lui Chehat după familiile lor: Amram şi Iţehar, Hebron şi Uziel.

20. Şi fiii lui Merari după familiile lor, Mahli şi Muşi. Acestea sunt familiile leviţilor conform cu casa părinţilor lor.

21. Din Gherşon a fost familia libniţilor şi familia şimiţilor, acestea sunt familiile gherşoniţilor.

22. Cei număraţi dintre ei, conform cu numărul tuturor celor de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, cei număraţi dintre ei au fost şapte mii cinci sute.

23. Familiile gherşoniţilor să îşi aşeze corturile în spatele tabernacolului spre vest.

Citiți capitolul complet Numeri 3