Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 27:11-23 Fidela 2013 (RFB13)

11. Şi dacă tatăl său nu are fraţi, atunci să daţi moştenirea lui rudei sale cea mai apropiată, din familia sa şi el să o stăpânească; şi acesta va fi un statut al judecăţii pentru copiii lui Israel, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

12. Şi Domnul i-a spus lui Moise: Urcă-te pe acest munte, Abarim, şi priveşte ţara pe care am dat-o copiilor lui Israel.

13. Şi după ce o vei privi, vei fi adunat şi tu la poporul tău, precum Aaron fratele tău a fost adunat.

14. Pentru că v-aţi răzvrătit împotriva poruncii mele în pustiul Ţin, în cearta adunării, în loc să mă sfinţiţi la apa dinaintea ochilor lor, acestea sunt apele Meriba, la Cades, în pustiul Ţin.

15. Şi Moise a vorbit Domnului, spunând:

16. Să pună Domnul, Dumnezeul duhurilor a toată făptura, un bărbat peste adunare,

17. Bărbat care să iasă înaintea lor şi care să intre înaintea lor şi care să îi conducă afară şi care să îi ducă înăuntru; ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi fără păstor.

18. Şi Domnul i-a spus lui Moise: Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, un bărbat în care este duhul şi aşază-ţi mâna peste el;

19. Şi să îl pui înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări; şi să îi dai poruncă înaintea ochilor lor.

20. Şi să pui din onoarea ta peste el, ca toată adunarea copiilor lui Israel să dea ascultare.

21. Şi el să stea în picioare înaintea preotului Eleazar, care va cere sfat pentru el după judecata lui Urim înaintea Domnului; la cuvântul său ei vor ieşi şi la cuvântul său ei vor intra, el şi toţi copiii lui Israel împreună cu el, chiar toată adunarea.

22. Şi Moise a făcut precum Domnul i-a poruncit şi a luat pe Iosua şi l-a pus înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări.

23. Şi şi-a aşezat mâinile peste el şi i-a dat poruncă, precum a poruncit Domnul prin mâna lui Moise.

Citiți capitolul complet Numeri 27