Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 21:1-10 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi când împăratul Arad canaanitul, care locuia în sud, a auzit spunându-se că Israel vine pe calea spionilor, atunci a luptat împotriva lui Israel şi a luat pe unii din ei prizonieri.

2. Şi Israel a făcut un jurământ Domnului şi a spus: Dacă vei da negreşit pe acest popor în mâna mea, atunci voi distruge cu totul cetăţile lor.

3. Şi Domnul a dat ascultare vocii lui Israel şi i-a dat pe canaaniţi în mâna lor; şi i-au distrus cu totul pe ei şi cetăţile lor; şi au pus acelui loc numele, Horma.

4. Şi au călătorit de la muntele Hor pe calea Mării Roşii, să ocolească ţara lui Edom, şi sufletul poporului a fost mult descurajat din cauza drumului.

5. Şi poporul a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, spunând: Pentru aceasta ne-aţi făcut să ne urcăm din Egipt, ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici urmă de apă; şi sufletul nostru detestă această pâine uşoară.

6. Şi Domnul a trimis şerpi înfocaţi în mijlocul poporului şi au muşcat poporul şi mult popor din Israel a murit.

7. De aceea poporul a venit la Moise şi a spus: Am păcătuit, fiindcă am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta; roagă-te Domnului, ca să îndepărteze şerpii de la noi. Şi Moise s-a rugat pentru popor.

8. Şi Domnul i-a spus lui Moise: Fă-ţi un şarpe înfocat şi pune-l pe o prăjină şi se va întâmpla, că fiecare om muşcat, când îl priveşte, va trăi.

9. Şi Moise a făcut un şarpe din aramă şi l-a pus pe o prăjină şi s-a întâmplat, că dacă un şarpe a muşcat pe cineva, când acesta a privit şarpele de aramă, a trăit.

10. Şi copiii lui Israel au mers înainte şi au aşezat corturile în Obot.

Citiți capitolul complet Numeri 21