Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 19:5-18 Fidela 2013 (RFB13)

5. Şi cineva să ardă viţeaua înaintea ochilor săi; şi pielea ei şi carnea ei şi sângele ei, cu balega ei, să le ardă;

6. Şi preotul să ia lemn de cedru şi isop şi stacojiu şi să le arunce în mijlocul arderii viţelei.

7. Apoi preotul să îşi spele hainele şi el să îşi îmbăieze carnea în apă şi după aceea să intre în tabără şi preotul va fi necurat până seara.

8. Şi cel ce o arde să îşi spele hainele în apă şi să îşi îmbăieze carnea în apă şi va fi necurat până seara.

9. Şi un bărbat care este curat să adune cenuşa viţelei şi să o pună în afara taberei într-un loc curat şi să fie ţinută pentru adunarea copiilor lui Israel ca apă de separare, aceasta este o curăţire pentru păcat.

10. Şi cel ce adună cenuşa viţelei să îşi spele hainele şi să fie necurat până seara şi aceasta să fie copiilor lui Israel şi străinului care locuieşte temporar printre ei, un statut pentru totdeauna.

11. Cel ce atinge trupul mort al vreunui om, să fie necurat şapte zile.

12. Să se purifice cu această apă în ziua a treia şi în ziua a şaptea va fi curat, dar dacă nu se purifică în ziua a treia, atunci în ziua a şaptea nu va fi curat.

13. Oricine atinge trupul mort al vreunui om mort şi nu se purifică, spurcă tabernacolul Domnului; şi acel suflet să fie stârpit din Israel, deoarece apa separării nu a fost stropită peste el, el va fi necurat; necurăţia lui este încă peste el.

14. Aceasta este legea: când un om moare într-un cort, tot ce intră în cort şi tot ce este în cort va fi necurat şapte zile.

15. Şi orice vas deschis, care nu are acoperământ legat peste el, este necurat.

16. Şi oricine atinge pe cineva ucis cu o sabie în câmpurile deschise sau un trup mort sau un os al unui om sau un mormânt, va fi necurat şapte zile.

17. Şi pentru o persoană necurată, ei să ia din cenuşa viţelei arse a curăţirii pentru păcat, şi să se adauge apă curgătoare la aceasta într-un vas.

18. Şi o persoană curată să ia isop şi să îl înmoaie în apă şi să o stropească peste cort şi peste toate vasele şi peste persoanele, care erau acolo, şi peste cel ce atinge un os sau pe cineva ucis sau pe cineva mort sau un mormânt.

Citiți capitolul complet Numeri 19