Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 18:1-10 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi Domnul i-a spus lui Aaron: Tu şi fiii tăi şi casa tatălui tău cu tine veţi purta nelegiuirea sanctuarului; şi tu şi fiii tăi cu tine veţi purta nelegiuirea preoţiei voastre.

2. Şi pe fraţii tăi de asemenea din tribul lui Levi, tribul tatălui tău, să îi aduci cu tine, ca să se alăture ţie şi să îţi servească, dar tu şi fiii tăi cu tine să serviţi înaintea tabernacolului mărturiei.

3. Iar ei să păzească însărcinarea ta şi însărcinarea întregului tabernacol, numai să nu se apropie de vasele sanctuarului şi de altar, ca nici ei şi nici voi de asemenea, să nu muriţi.

4. Şi să se alăture ţie şi să păzească însărcinarea tabernacolului întâlnirii, pentru tot serviciul tabernacolului, dar un străin să nu se apropie de voi.

5. Şi să păziţi însărcinarea sanctuarului şi însărcinarea altarului, ca să nu mai fie furie peste copiii lui Israel.

6. Şi eu, iată, am luat pe fraţii voştri leviţi din mijlocul copiilor lui Israel, ţie îţi sunt daţi ca un dar pentru Domnul, pentru a face serviciul tabernacolului întâlnirii.

7. De aceea tu şi fiii tăi cu tine să ţineţi serviciul vostru preoţesc pentru fiecare lucru al altarului şi înăuntrul perdelei; şi să serviţi, v-am dat serviciul vostru preoţesc ca un serviciu al darului; şi străinul care se apropie să fie dat morţii.

8. Şi Domnul i-a vorbit lui Aaron: Iată, eu de asemenea ţi-am dat însărcinarea ofrandelor mele săltate a tuturor lucrurilor sfinţite ale copiilor lui Israel; ţi le-am dat ţie şi fiilor tăi din cauza ungerii, printr-o rânduială pentru totdeauna.

9. Aceasta să fie a ta din lucrurile preasfinte, puse deoparte de la foc, fiecare dar al lor, fiecare dar de mâncare al lor şi fiecare ofrandă a lor pentru păcat şi fiecare ofrandă a lor pentru fărădelege, pe care să mi le aducă din nou, să fie preasfinte pentru tine şi pentru fiii tăi.

10. În locul preasfânt să o mănânci; fiecare parte bărbătească să o mănânce, aceasta să îţi fie sfântă.

Citiți capitolul complet Numeri 18