Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 16:31-37 Fidela 2013 (RFB13)

31. Şi s-a întâmplat, pe când a terminat de vorbit toate aceste cuvinte, că pământul care era sub ei s-a despicat în două,

32. Şi pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit şi casele lor şi pe toţi oamenii care au aparţinut de Core şi toate bunurile lor.

33. Ei şi tot ce le-a aparţinut, au coborât de vii în groapă şi pământul s-a închis peste ei; şi ei au pierit din mijlocul adunării.

34. Şi tot Israelul care a fost de jur împrejurul lor a fugit la ţipătul lor, căci au spus: Nu cumva pământul să ne înghită şi pe noi.

35. Şi a ieşit un foc de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbaţi care au oferit tămâie.

36. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:

37. Vorbeşte-i lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să ridice cenuşarele din foc şi împrăştie tu focul din ele, pentru că ele sunt sfinţite.

Citiți capitolul complet Numeri 16