1. Şi când poporul s-a plâns, aceasta nu a plăcut Domnului, şi Domnul a auzit şi mânia lui s-a aprins; şi focul Domnului a ars printre ei şi a mistuit pe cei din cele mai îndepărtate părţi ale taberei.
2. Şi poporul a strigat spre Moise, şi când Moise s-a rugat Domnului, focul a fost stins.
3. Şi a pus acelui loc numele Tabeera, deoarece focul Domnului a ars printre ei.
4. Şi mulţimea amestecată, ce era printre ei, a căzut în lăcomie; şi copiii lui Israel de asemenea au plâns din nou şi au spus: Cine ne va da carne să mâncăm?
5. Ne amintim de peştii, pe care i-am mâncat în Egipt pe gratis; de castraveţi şi de pepeni şi de praji şi de ceapă şi de usturoi,
6. Dar acum sufletul nostru este uscat, nu este nimic înaintea ochilor noştri, în afară de această mană.
7. Şi mana era asemenea seminţei de coriandru şi culoarea ei asemenea culorii de bedelium.
8. Şi poporul a mers încoace şi încolo şi au strâns-o şi au măcinat-o în mori, sau au bătut-o într-o piuă şi au copt-o în tăvi şi au făcut turte din ea şi gustul ei era ca gustul untdelemnului proaspăt.
9. Şi când roua a căzut peste tabără în timpul nopţii, mana a căzut peste ea.
10. Atunci Moise a auzit poporul plângând prin toate familiile lor, fiecare bărbat în uşa cortului său, şi mânia Domnului s-a aprins foarte tare; Moise de asemenea a fost nemulţumit.
11. Şi Moise a spus Domnului: Pentru ce ai chinuit pe servitorul tău? Şi pentru ce nu am găsit favoare înaintea ochilor tăi, de aşezi povara acestui întreg popor asupra mea?
12. Am conceput eu pe tot poporul acesta? I-am născut eu, ca să îmi spui: Poartă-i la sânul tău, precum un tată grijuliu poartă sugarul, până la ţara pe care ai jurat-o părinţilor lor?
13. De unde să am eu carne să dau la tot acest popor? Căci ei plâng către mine, spunând: Dă-ne carne să mâncăm.
14. Nu sunt în stare să port tot acest popor singur, căci este prea greu pentru mine.