Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 10:23-36 Fidela 2013 (RFB13)

23. Şi peste oştirea tribului copiilor lui Manase era Gamaliel, fiul lui Pedahţur.

24. Şi peste oştirea tribului copiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghideoni.

25. Şi steagul taberei copiilor lui Dan a pornit în ariergarda tuturor taberelor prin toate oştirile lor; şi peste oştirea lui era Ahiezer, fiul lui Amişadai.

26. Şi peste oştirea tribului copiilor lui Aşer era Paghiel, fiul lui Ocran.

27. Şi peste oştirea tribului copiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan.

28. Astfel au fost călătoriile copiilor lui Israel conform cu oştirile lor, când porneau.

29. Şi Moise i-a spus lui Hobab, fiul lui Raguel madianitul, socrul lui Moise: Noi călătorim la locul despre care Domnul a spus: Vi-l voi da; vino cu noi şi îţi vom face bine, pentru că Domnul a vorbit bine referitor la Israel.

30. Iar el i-a spus: Nu voi merge; ci voi pleca spre ţara mea şi la rudele mele.

31. Dar el a spus: Nu ne părăsi, te rog; căci tu cunoşti cum trebuie să ne aşezăm tabăra în pustiu şi tu vei fi ochi pentru noi.

32. Şi va fi, dacă mergi cu noi, da, va fi, că orice bunătate ne va face Domnul, la fel îţi vom face şi ţie.

33. Şi au pornit de la muntele Domnului, o călătorie de trei zile, şi chivotul legământului Domnului a mers înaintea lor în călătoria de trei zile, pentru a căuta un loc de odihnă pentru ei.

34. Şi norul Domnului a fost peste ei ziua, când au plecat din tabără.

35. Şi se întâmpla, când chivotul pornea, că Moise spunea: Ridică-te, Doamne, şi să fie duşmanii tăi împrăştiaţi; şi cei ce te urăsc să fugă dinaintea ta.

36. Şi când chivotul se oprea, spunea: Întoarce-te, Doamne, la mulţimea miilor lui Israel.

Citiți capitolul complet Numeri 10