Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 9:3-20 Fidela 2013 (RFB13)

3. Şi s-au ridicat pe locul lor şi au citit în cartea legii Domnului Dumnezeului lor, o a patra parte din zi; şi o altă a patra parte au mărturisit şi s-au închinat Domnului Dumnezeului lor.

4. Atunci au stat în picioare pe trepte, dintre leviţi: Ieşua şi Bani, Cadmiel, Şebania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani şi au strigat cu o voce tare către Domnul Dumnezeul lor.

5. Atunci leviţii Ieşua şi Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodiia, Şebania şi Petahia au spus: Ridicaţi-vă în picioare şi binecuvântaţi pe Domnul Dumnezeul vostru pentru totdeauna şi întotdeauna; şi binecuvântat să fie numele tău glorios, care este înălţat mai presus de orice binecuvântare şi laudă.

6. Tu, chiar tu, eşti singur Domn; tu ai făcut cerul, cerul cerurilor, cu toată oştirea lor, pământul şi toate lucrurile care sunt pe el, mările şi tot ce este în ele şi tu le păstrezi pe toate; şi oştirea cerului ţi se închină ţie.

7. Tu eşti Domnul Dumnezeu, care l-ai ales pe Avram şi l-ai scos din Urul caldeilor, şi i-ai dat numele Avraam;

8. Şi i-ai găsit inima credincioasă înaintea ta şi ai făcut un legământ cu el că îi vei da ţara canaaniţilor, a hitiţilor, a amoriţilor şi a pereziţilor şi a iebusiţilor şi a ghirgasiţilor, că o vei da, spun eu, seminţei sale şi ţi-ai împlinit cuvintele tale, pentru că eşti drept;

9. Şi ai văzut necazul părinţilor noştri în Egipt şi ai auzit strigătul lor la Marea Roşie;

10. Şi ai arătat semne şi minuni asupra lui Faraon şi asupra tuturor servitorilor săi şi asupra întregului popor al ţării sale, pentru că ai cunoscut că s-au purtat cu mândrie împotriva lor. Astfel ţi-ai făcut un nume, precum este în această zi.

11. Şi ai despărţit marea înaintea lor, astfel ei au mers prin mijlocul mării pe uscat; şi pe persecutorii lor i-ai aruncat în adâncuri, ca pe o piatră în ape puternice.

12. Mai mult, tu i-ai condus ziua printr-un stâlp de nor; şi noaptea printr-un stâlp de foc, pentru a le da lumină pe calea pe care trebuiau să meargă.

13. Tu ai coborât de asemenea pe muntele Sinai şi ai vorbit cu ei din cer, şi le-ai dat judecăţi drepte şi legi adevărate, statute bune şi porunci;

14. Şi le-ai făcut cunoscut sabatul tău sfânt şi le-ai poruncit prin mâna lui Moise, servitorul tău, precepte, statute şi legi;

15. Şi le-ai dat pâine din cer pentru foamea lor şi ai scos apă pentru ei din stâncă, pentru setea lor şi le-ai promis că vor intra să stăpânească ţara pe care ai jurat că le-o vei da.

16. Dar ei şi părinţii noştri s-au purtat cu mândrie şi şi-au înţepenit gâturile şi nu au dat ascultare poruncilor tale,

17. Şi au refuzat să dea ascultare, nici nu şi-au amintit de minunile tale pe care le-ai făcut printre ei; ci şi-au înţepenit gâturile şi în răzvrătirea lor au rânduit o căpetenie pentru a se întoarce la robia lor; dar tu eşti un Dumnezeu gata să ierte, plin de har şi milostiv, încet la mânie şi de o mare bunătate, şi nu i-ai părăsit.

18. Da, când şi-au făcut un viţel turnat şi au spus: Acesta este Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt şi au făcut mari batjocuri;

19. Totuşi, tu, în îndurările tale cele multe, nu i-ai părăsit în pustie; stâlpul de nor nu s-a depărtat de ei ziua, pentru a-i conduce pe cale; nici stâlpul de foc noaptea, pentru a le arăta lumină şi calea pe care trebuiau să meargă.

20. Le-ai dat de asemenea duhul tău cel bun pentru a-i instrui, şi nu le-ai oprit mana ta de la gura lor şi le-ai dat apă pentru setea lor.

Citiți capitolul complet Neemia 9