Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 9:22-36 Fidela 2013 (RFB13)

22. Mai mult, le-ai dat împărăţii şi naţiuni şi i-ai împărţit în ţinuturi; astfel, ei au stăpânit ţara lui Sihon şi ţara împăratului Hesbonului şi ţara lui Og, împăratul Basanului.

23. Pe copiii lor de asemenea i-ai înmulţit ca stelele cerului şi i-ai adus în ţara pe care ai promis-o părinţilor lor, că vor intra să o stăpânească.

24. Astfel copiii au intrat şi au stăpânit ţara şi tu ai supus înaintea lor pe locuitorii ţării, pe canaaniţi, şi i-ai dat în mâinile lor, cu împăraţii lor şi pe popoarele ţării, ca să le poată face precum au voit.

25. Şi ei au luat cetăţi întărite şi un pământ gras şi au stăpânit case pline de toate bunătăţile, fântâni săpate, vii şi grădini de măslini şi pomi roditori în abundenţă; astfel ei au mâncat şi s-au săturat şi s-au îngrăşat şi s-au desfătat în marea ta bunătate.

26. Totuşi au fost neascultători şi s-au răzvrătit împotriva ta şi au aruncat legea ta în spatele lor şi au ucis pe profeţii tăi care au mărturisit împotriva lor pentru a-i întoarce la tine şi au făcut mari batjocuri.

27. De aceea i-ai dat în mâna duşmanilor lor, care i-au chinuit; şi în timpul tulburării lor, când au strigat către tine, tu i-ai auzit din cer; şi conform cu îndurările tale cele multe le-ai dat salvatori, care i-au salvat din mâna duşmanilor lor.

28. Dar după ce au avut odihnă, din nou au făcut ce este rău înaintea ta; de aceea i-ai lăsat în mâna duşmanilor lor, astfel încât ei au avut stăpânire asupra lor; totuşi când s-au întors şi au strigat către tine, tu i-ai auzit din cer; şi de multe ori i-ai eliberat conform îndurărilor tale;

29. Şi ai mărturisit împotriva lor, ca să îi întorci înapoi la legea ta; totuşi s-au purtat cu mândrie şi nu au dat ascultare poruncilor tale, ci au păcătuit împotriva judecăţilor tale (pe care dacă un om le face, va trăi în ele); şi şi-au retras umărul şi şi-au înţepenit gâtul şi au refuzat să asculte.

30. Totuşi mulţi ani i-ai răbdat şi ai mărturisit împotriva lor prin duhul tău în profeţii tăi; totuşi ei au refuzat să îşi plece urechea; de aceea i-ai dat în mâna popoarelor ţărilor.

31. Totuşi de dragul marilor tale îndurări tu nu i-ai mistuit în întregime, nici nu i-ai părăsit, pentru că tu eşti un Dumnezeu plin de har şi milostiv.

32. De aceea acum, Dumnezeul nostru, marele, puternicul şi înfricoşătorul Dumnezeu, care ţii legământul şi mila, să nu pară mică, înaintea ta, tot acest necaz, care a venit asupra noastră, asupra împăraţilor noştri, asupra prinţilor noştri şi asupra preoţilor noştri şi asupra profeţilor noştri şi asupra părinţilor noştri şi asupra întregului tău popor, din timpul împăraţilor Asiriei până în această zi.

33. Dar totuşi tu eşti just în tot ce a venit asupra noastră, pentru că tu ai lucrat drept, dar noi am lucrat cu stricăciune;

34. Nici împăraţii noştri, prinţii noştri, preoţii noştri, nici părinţii noştri nu au ţinut legea ta, nici nu au dat ascultare poruncilor tale şi mărturiilor tale, cu care ai mărturisit împotriva lor.

35. Fiindcă ei nu ţi-au servit în împărăţia lor şi în marea ta bunătate pe care le-ai dat-o şi în ţara cea întinsă şi grasă pe care ai dat-o înaintea lor, nici nu s-au întors de la lucrările lor rele.

36. Iată, noi suntem servitori în această zi; şi în ţara pe care ai dat-o părinţilor noştri să mănânce rodul ei şi bunătăţile ei, iată, noi suntem servitori în ea;

Citiți capitolul complet Neemia 9