Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 8:1-6 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi tot poporul s-a adunat ca un singur om, în strada, care era în faţa porţii apelor; şi ei i-au vorbit lui Ezra, scribul, să aducă el cartea legii lui Moise, pe care Domnul o poruncise lui Israel.

2. Şi Ezra, preotul, a adus legea înaintea adunării, atât a bărbaţilor cât şi a femeilor şi a tuturor celor care puteau auzi cu înţelegere, în cea dintâi zi a lunii a şaptea.

3. Şi a citit din ea în faţa străzii care era înaintea porţii apelor de dimineaţă până la amiază, înaintea bărbaţilor şi a femeilor şi a celor care puteau înţelege; şi urechile întregului popor erau atente la cartea legii.

4. Şi Ezra, scribul, stătea în picioare pe o platformă de lemn, pe care o făcuseră pentru această ocazie; şi lângă el stăteau în picioare Matitia şi Şema şi Anaia şi Urie şi Hilchia şi Maaseia, la dreapta lui; şi la stânga lui Pedaia şi Mişael şi Malchiia şi Haşum şi Haşbadana, Zaharia şi Meşulam.

5. Şi Ezra a deschis cartea înaintea ochilor întregului popor; (pentru că el era deasupra întregului popor;) şi, când a deschis-o, tot poporul s-a ridicat în picioare;

6. Şi Ezra a binecuvântat pe Domnul, pe marele Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns: Amin, Amin, ridicându-şi mâinile; şi şi-au plecat capetele şi s-au închinat Domnului cu feţele lor la pământ.

Citiți capitolul complet Neemia 8